Eu nu mă pot ascunde de negura durerii
Și nici să-mi pun pe umeri neprețuiții crini.
Sunt ca o adiere, o boare ce se pierde,
Prin degetele clipei, in zorii blânzi divini.

Când zborul meu de-o clipă se pierde printre cețuri
Și nu mai știu cărarea ce duce spre liman.
Te chem pe Tine, Tată, să-mi luminezi viața,
Și știu că dinte toate, doar Tu, nu ești în van.

Eu, pumnul de țărână in care-i pus un suflet
Și-ai așezat, cu grijă, parfumul Tău de Cer,
Mă plec cu mulțumire să-ți dau a mea ființă
S-o prelucrezi in vasul de har și de mister.

Doresc să merg cu Tine, oricât de greu e drumul.
Prin arșița durerii, pe căi cu șerpi și spini.
Iar când păși-voi punte spre țara nemuririi,
Să fiu cu Tine, Tată, in Zorii Sfinți Divini!